Sfaturi utile

Procedura de admitere în urgență

Unde apelezi atunci când medicul tău de familie nu mai este în program (respectiv seara, noaptea, sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale) și ai o problemă de sănătate care nu face obiectul consultațiilor UPU?

Apelează la cel mai apropiat centru de permanență. Lista tuturor centrelor din Timișoara și din județul Timiș poate fi consultată AICI.

Ai ajuns în urgență. La ce trebuie să te aștepți?

Prezentarea într-o structură de primire a urgențelor (Unitate de Primire Urgențe sau Compartiment de Primire Urgențe) poate fi o experiență care să provoace teamă și confuzie, nu doar din cauza afecțiunii de care suferi, ci mai ales din cauza faptului că nu cunoști modul de funcționare a secției, traseul pacienților sau posibilitățile de diagnostic și tratament.

Unitatea de Primire Urgențe este secția independentă din structura spitalului, condusă de un medic-șef, care dispune de personal propriu, special pregătit. Aceasta este destinată triajului, evaluării și tratamentului de urgență al pacienților cu afecțiuni acute, care se prezintă la spital spontan sau care sunt transportați de ambulanțe.

Pentru a înțelege mai bine activitatea noastră, vă prezentăm pe scurt fluxul pacienților în unitatea noastră:

Triajul

La prezentarea în urgență, vei întâlni o asistentă sau un asistent care te va întreba despre motivul prezentării și, dacă este necesar, va determina anumiți parametri funcționali, cum ar fi: tensiunea arterială, frecvența cardiacă și respiratorie, temperatura sau glicemia. În funcție de aceștia, vei fi încadrat într-o categorie de triaj, astfel încât să beneficiezi de cea mai bună asistență medicală în cel mai scurt timp posibil.

Înregistrarea

Orice pacient asistat medical în urgență trebuie să fie înregistrat în sistemul informatic al spitalului, acest lucru permițându-i accesul la platforma de diagnostic și tratament. Ți se vor solicita, pe lângă nume, prenume și adresă, informații cu privire la medicul de familie sau calitatea de asigurat medical. Niciuna dintre aceste informații nu este în măsură să limiteze accesul la asistența medicală de urgență!

Asistența medicală

În funcție de clasa de triaj în care ai fost încadrat, ți se va aloca o anumită arie de asistență medicală. Acolo vei fi preluat de către un medic și o asistentă din personalul propriu al secției, care deservesc respectiva arie și sunt responsabili de procesul de diagnostic și tratament. În funcție de complexitatea cazului, este posibil să beneficiezi și de consultul altor medici specialiști din spital.

*Resurse: Teste de laborator (sange, urina), EKG, radiografii, ecografie; Fluide i.v (reumplere volemica); Administrarea medicamentelor i.v, i.m. sau prin nebulizare; Consulturi de specialitate.

*Procedurile simple (de exemplu: sondajul vezical, sutura unei plagi etc.) se considera o singura resursa. Procedurile complexe (de exemplu, care necesita si sedarea pacientului constient) se considera doua resurse).

*Nu sunt considerate resurse: Examenul fizic (inclusiv tuseul rectal sau vaginal), Abordul venos periferic, Medicatie per.os; profilaxia antitetanica; prescrierea unei retete, Consultul telefonic, Toaleta si pansamentul simplu al unei plagi.

Fiecare secundă contează. Suntem aici când ai cea mai mare nevoie de ajutor

Suntem aici 24/7 pentru a oferi îngrijiri medicale de urgență rapide, sigure și profesioniste.
Echipa UPU-SMURD Timișoara intervine cu responsabilitate și empatie, atunci când fiecare minut contează.

+40 356 433 444

office@urgentatm.ro

Bd. Liviu Rebreanu, nr.156 cod 300723 Timisoara, Romania