medici primari
si specialisti
DR. MIHAI GRECU
Medic Sef UPU-SMURD
Dr. Mihai Grecu este medic șef al UPU-SMURD Timiș din anul 2004, iar din anul 2006 și al SMURD 3 – Regiunea Vest. Din anul 2008 este director de rezidențiat in specialitatea medicină de urgență – Centrul Universitar Timișoara și lector în cadrul Programului de Atestat în asistență medicală prespitalicească și a Atestatului în asistență medicală în cadrul structurilor de primire a urgențelor.
Studii
Absolvent al Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, a urmat cursurile Facultății de Medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Tmișoara. Rezidențiatul în specialitatea medicină de urgență l-a finalizat in 1998, iar din 2003 este medic primar. Deține atestat de studii complementare în ultrasonografie generală, management sanitar și de formator in domeniul urgențelor prespitalicești. A absolvit stagiul „Managementul sistemului integrat de urgență” și cursul „International Chief Emergency Phisician”.
Dr. Cosmin Muntean
medic primar medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara.
Dr. Doina Poenaru
medic primar medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara.
Dr. Tunde Fabian
medic primar medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara.
Dr. Ciobanu Stefan
medic primar medicina de familie
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara.
Dr. Astrid Sturm
medic primar medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara.
Dr. Bogdan Dănuț Mârza
medic primar medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina și Farmacie Cluj-Napoca “Iuliu Hațieganu”
Dr. Alina Petrica
medic primar medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara.
Dr. Andreea Cosa
medic primar medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara.
Dr. Adriana Ramona Istodorescu
medic primar medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara.
Dr. Niculina Julea
medic primar medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie, Facultatea de Medicina
Dr. Gabriela Filip
medic primar medicina de urgenta
Studii
Facultatea de Medicina – Universitatea de Medicina si Farmacie Tirgu Mures 1994
Medic primar Medicina de Urgenta din anul 2003
Dr. Vasile Gavrila
medic primar medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina și Farmacie ,, Victor Babeș” Timișoara
Dr. Ramona Andris
medic primar medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie-2000
Medic Specialist Recuperare Medicala si Medicina Sportiva –2009
Dr. Vlad Chiriac
medic primar medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara
Dr. Tandara Lucian
medic primar medicina de urgenta
Studii
Facultatea de Medicina Generala din cadrul UMF „ Victor Babes” Timișoara, 2008
Dr. Marius Florin Aioanei
medic primar medicina de urgenta
Studii
Institutul Medico-Militar București 1997-2003
Rezidentiat Medicină de Urgență Timișoara 2009-2013
Dr. Florina Dan
medic primar medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara
Dr. Alina Vanvore
medic specialist medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie-2004
Dr. Alina Muresan
medic specialist medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara
Dr. Diana Nechita
medic specialist medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara
interviu: https://goo.gl/YYzJo3
Dr. Imling Daliana
medic specialist medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara
Dr. Peteanu Nicolici Verita
medic specialist medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara
Dr. Giuchici Nicoleta
medic specialist medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara
Dr. Teodora Vicol-Caragea
medic specialist medicina de urgenta
Studii
Universiatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara, 2002
Medic specialist Medicina de familie din 2013
Dr. Dan Ciapa
medic specialist medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara
Dr. Graziella Ecob
medic specialist medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara
Dr. Cristina Rente
medic specialist medicina de urgenta
Studii
Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara.