Durerea acuta pelvina de cauza ginecologica si obstetricala

Durerea acuta pelvina de cauza ginecologica si obstetricala

     Durerea pelvina la femei, este dificil de incadrat ca si diagnostic pentru ca are asociate o serie de simptome si semne nespecifice. Durerea acuta pelvina poate fi o manifestare a unor afectiuni ginecologice cat si non-ginecologice pornind de la conditii mai putin alarmante precum ruperea unui folicul periovulator pana la conditii grave cum ar fi ruperea unei sarcini ectopice sau perforatia unui apendice inflamat.Principala prioritate este identificarea acelor conditii amenintatoare de viata si acelora ce afecteaza fertilitatea femeilor.

     Durerea acuta pelvina se defineste ca o durere in etajul abdominal inferior ce dureaza de mai putin de 3 luni. Abordarea initiala a pacientei cu durere pelvina trebuie sa includa un istoric detaliat si un examen fizic amanuntit.

     Istoricul este util in caracterizarea durerii si trebuie sa includa intrebari cu privire la localizare, durata, debut, iradiere, simptome asociate, severitate, caracter, factori agravanti. Totodata, istoricul trebuie sa identifice informatii legate de afectiuni ginecologice sau interventii chirurgicale anterioare si despre activitatea sexuala a pacientei.

     Examenul fizic trebuie sa inceapa cu semne vitale si sa continue cu examinarea abdomenului si pelvisului. Examinarea pelvina trebuie sa ofere informatii despre consistenta colului, prezenta unor formatiuni tumorale anexiale sau uterine si sensibilitatea la palpare a uterului sau anexelor.

     Cauzele durerii acute pelvine pot fi impartite in ginecologice si non-ginecologice, iar cele ginecologice in doua categorii: cu test de sarcina negativ si cu test de sarcina pozitiv.

Diagnostic diferential al durerii acute pelvine de cauza ginecologica

Test de sarcina negativ

  • Boala inflamatorie pelvina
  • Chist ovarian hemoragic
  • Leiomioame uterine degenerate/torsionate
  • Torsionarea anexelor
  • Sindromul de congestive pelvina
  • Tromboza venelor ovariene

Test de sarcina pozitiv

  • Sarcina normala intrauterina
  • Avortul spontan
  • Sarcina ectopica
  • Chisturile de corp galben
  • Dehiscenta si ruptura uterina
  • Dezlipirea de placenta

Teste diagnostice si imagistice

     La toate pacientele cu durere acuta pelvina se efectueaza un test de sarcina, hemoleucograma si examen de urina.

     In ceea ce priveste imagistica, in departamentul de urgenta, ecografia este de electie pentru ca este rapid accesibila, este noninvaziva, nu foloseste radiatia ionizata, este cost-eficienta si cu o sensibilitate si specificatie mare pentry majoritatea afectiunilor critice ginecologice.CT-ul este mai util in identificarea cauzelor non-ginecologice de durere acuta pelvina. El are insa o utilitatea limitata la femeia insarcinata, datorita dozelor de radiatii utilizate. RMN-ul poate fi util atunci cand ecografia este neconcludenta sau nediagnosticata ca si la femeia insarcinata.

Aspecte ecografice ale celor mai frecvente cauze de durere acuta pelvina

Torsiunea de ovar

     Desi este o urgenta ginecologica relativa rara, pune probleme de diagnostic pentru ca durerea este singurul simptom in mod constant citat in literatura. Avand in vedere ca factorii predispozanti pentru torsiune, sunt prezenta chistelor si a tumorilor, este de asteptat ca ecografia sa identifice prezenta unor mase anexiale.

Boala inflamatorie pelvina

     Boala inflamatorie pelvina se refera la o serie de conditii infectiose ale tractului reproductiv superior ce include endometrita, salpingita si abcesul tuboovarian.Pe masura ce infectia progreseaza, ecografia evidentiaza o pierdere a planurilor tisulare si un uter slab diferentiat. Cresterea in dimensiuni a uterului este cea mai vizibila la ecografia abdominala.Ingrosarea andometrului poate fi prezenta dar nu este specifica. Au fost descrise cateva semne precoce de BIP:

– Ecogenitate crescuta a grasimii peritoneale, adiacenta structurilor pelvine

– Nediferentierea seroasei uterine

– Ingrosarea peretelui tubar cu mai mult de 5 mm

– Edematierea trompelor initial, apoi ingrosarea lor si ocluzia lumenului cu puroi, determinand piosalpink

– Doppler-hiperemia peretilor

– Semnul de “margele de ata” ce dfefineste nodulii murali hiperecogeni masurand intre 2- 3 mm, vizualizati pe sectiunea transversala

Chisturile ovariene

     Chisturile ovariene functionale pot fi simple sau hemoragice. Se considera ca apar datorita faptului ca foliculul nu se rupe, creste in dimensiune, determinand un chist de corp galben.

Sarcina ectopica

     O sarcina ectopica, apare cand ovulul se fixeaza in alte locatii decat in cavitatea uterina.Aspectul ecografic este acela al unui sac gestational cu sau fara ecou embrionar si cu activitate cardiaca.

CONCLUZII

     Determinarea etiologiei durerii acute pelvine ramane o provocare. Ecografia a devenit un mijloc pretios in evaluarea pacientelor ce se prezinta cu durere acuta atat in scop diagnostic cat si pentru evaluarea complicatiilor.

     Sarcina ectopica, boala inflamatorie pelvina, chistele ovariene hemoragice, sunt cele mai frecvente afectiuni ginecologice ce cauzeaza durerea acuta pelvina. Torsiunea de ovar si fibroamele degenerate sunt mai rar intalnite. Alte cauze precum andometrioza, endometrita sau tromboza de vene ovariene trebuie luate si ele in considerare.

     Investigatiile imagistice au o valoare importanta pentru ca impreuna cu examenul clinic si testele de laborator, cresc sensibilitatea si specificitatea in diagnosticarea corescta a pacientilor cu durere acuta pelvina.

Dr. Alina PETRICA

alte articole

articole